Bilanţul tragediei: 8 morţi, 6 pacienţi în stare gravă

Bilanţul tragediei: 8 morţi, 6 pacienţi în stare gravă

Bilanţul tragediei de la Matei Balş creşte de la o zi la alta. Astăzi, încă unul din pacienţii răniţi în incendiul care a cuprins spitalul şi-a pierdut viaţa.

Este vorba de un bărbat în vâstă de 87 de ani care a fost internat în pavilionul cinci la un etaj superior.
A fost diagnosticat cu o formă severă a virusului SarsCov2 şi, conform medicilior, avea mai multe comorbidităţi. Însă, până când rezultatul autopsiei nu este gata, medicii nu pot spune care este cauza decesului. Cert este că este al optulea pacient decedat dintre cei peste o sută care se aflau în pavilion în momentul incendiului de la Matei Balş. Situaţia este extrem de delicată însă pentru şase pacienţi care se află acum în stare gravă, toţi internaţi la terapie intensivă. 39 de pacienţi sunt acum stabili, iar trei dintre ei urmează să fie externaţi azi sau mâine. Mai mult, cercetările continuă acum Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Este important de menţionat faptul că există două victime care încă nu au fost identificate, deşi au trecut deja trei zile de la tragicul incendiu. Mai multe familii sunt chemate la Institutul de Medicină
Legală acolo unde li se prelevează probe ADN cu ajutorul cărora se încearcă indentificarea celor două cadavre.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt