Biletele de tren s-ar putea scumpi. Director CFR: Toţi operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au cerut asta

Biletele de tren s-ar putea scumpi. Director CFR: Toţi operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au cerut asta

Până în septembrie turiştii vor putea călători cu trenuri directe spre şi dinspre Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră. "Trenurile soarelui", cel puţin cele care vor pleca din Gara de Nord din Capitală, vor ajunge în două ore pe litoral. Biletele, spun şefii CFR Calatori, vor putea fi cumpărate şi de pe telefon peste două săptămâni. Vestea mai puţin bună este că biletele de tren s-ar putea scumpi. 

În perioada următoare, biletele de tren de la toţi operatorii feroviari s-ar putea scumpi. O ajustare nu a mai fost făcută de mai bine de şapte ani.

Ovidiu Vizante, director general al CFR: "Dacă ne uităm la rata inflaţiei din 2013 probabil că se va umbla la aceste tarife. Nu este atributul CFR. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea. Ce pot să vă spun e că toţi operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au solicitat asta".

Acum un bilet la clasa a doua din Capitală şi până în Constanţa costă aproape 60 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt