Blue Air, în discuţii pentru vânzarea companiei. Corpul de control al premierului, trimis la Ministerul Mediului

Blue Air, în discuţii pentru vânzarea companiei. Corpul de control al premierului, trimis la Ministerul Mediului

Până acum 230.000 de pasageri au fost afectaţi de anulările zborurilor Blue Air. Compania a anunţat că oferă mai multe variante pentru rambursarea sumelor plătite pentru bilete.

Astfel, cei păgubiţi îşi pot reprograma zborul, îşi pot face un portofel virtual pentru achiziţii viitoare, iar cea de-a treia soluţie este rambursarea banilor. Deja, peste 17.000 de oameni au ales varianta portofelului electronic şi au fost create conturi care totalizează aproape două milioane de euro.

În privinţa rambursării sumelor datorate pasagerilor, depinde de reluarea operaţiunilor, cât şi de vânzările de bilete. În acest moment, sunt discuţii cu doi potenţiali investitori. ,,Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor şi a activităţii de vânzare a Blue Air, şi, aşa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esenţial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuţii", a informat compania.

Precizăm faptul că până la acest moment, în urma discuţiilor purtate de conducerea executivă a Blue Air, putem confirma sprijinul primit din partea majorităţii aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum şi a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua prestarea serviciilor către Blue Air, sub condiţia plăţii în avans a serviciilor oferite şi mizăm pe acelaşi sprijin şi din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, Bucureşti- Otopeni şi Iaşi, se mai arată în comunitatul Blue Air.

Înte timp, corpul de control al premierului Nicolae Ciucă a fost trimis la Ministerul Mediului, ca urmare a deciziei Administraţiei Fondului de Mediu de blocare a conturilor Blue Air, afirmă surse guvermamentale citate de News.ro. Aceleaşi surse susţin, citând declaraţiile ministrului Mediului Tanczos Barna, că decizia de blocare a conturilor a aparţinut unui funcţionar. Ministrul ar fi afirmat că nu a ştiut de această decizie şi că fuseseră trimise către Blue Air mai multe somaţii de plată, la care nu a fost primit niciun răspuns.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt