Boli asemănătoare COVID-19 circulau din toamna 2019 printre angajaţii Institutului de virusolgie din Wuhan (Pompeo) – Focus Prima TV

Boli asemănătoare COVID-19 circulau din toamna 2019 printre angajaţii Institutului de virusolgie din Wuhan (Pompeo)

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a acuzat din nou vineri China că ascunde adevărul cu privire la adevărata origine a pandemiei COVID-19, după ce o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sosise joi la Wuhan pentru a ancheta asupra acestui subiect, relatează AFP.

Secretarul de stat american a afirmat că boli asemănătoare COVID-19 circulau deja în toamna anului 2019 printre membrii personalului Institutului de virusologie din Wuhan, oraş din centrul Chinei unde a fost detectată pentru prima oară această boală.

Mike Pompeo a cerut, de asemenea, echipei OMS să “exercite presiuni asupra guvernului Chinei” pentru a obţine clarificări cu privire la această “nouă informaţie”.

“Guvernul SUA are motive să creadă că mai mulţi cercetători din interiorul Institutului de virusologie din Wuhan s-au îmbolnăvit în toamna 2019, înainte de identificarea primului caz de epidemie, având simptome compatibile atât COVID-19, cât şi bolilor sezoniere curente”, a afirmat şeful Departamentului de Stat, citat de AFP.

Total
0
Shares
Total
0
Share