Virusul SARS COV 2 nu ține cont de vârstă sau de statut social, însă bunătatea oamenilor din jur, și mai ales a cadrelor medicale, îi ajută pe unii pacienți să treacă mai ușor prin boală. Este și cazul a două bunicuțe care se apropie de vârsta centenarului. Una și-a sărbătorit ziua în spital, iar „invitați” i-au fost medicii și asistentele, care n-au uitat nici de tort. Cealaltă s-a vindecat și a fost externată în ovaţii.
Așa a părăsit spitalul Victor Babeș din Timișoara această bunică de 95 de ani – în ropotele de aplauze ale cadrelor medicale care au avut-o în grijă. A fost internată aici în urmă cu zece zile, după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. A avut unele probleme respiratorii, însă medicii și asistentele i-au fost alături și au reușit să o vindece.
O altă bunicuță, încă internată, de această dată în Spitalul mobil din Lețcani, județul Iași, a avut parte de o surpriză încă şi mai mare. Medicii și asistentele au venit cu un tort în salon și i-au cântat la mulți ani cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de …94 de ani.
Ambele paciente sunt cele mai în vârstă persoane internate în cele două unități medicale.