Bulgaria accelerează vaccinarea

Bulgaria accelerează vaccinarea

A fost depăşit pragul de două milioane şi jumătate de decese din cauza noului coronavirus pe plan mondial! Cele mai multe victime sunt în Statele Unite, Brazilia şi Mexic. Însă rata deceselor este în scădere, în fiecare săptămână, în condiţiile în care se accelerează vaccinările. Oamenii de ştiinţă speră la o revenire la viaţa normală cât mai rapid, mai ales că un nou vaccin a fost aprobat de o comisie a agenţiei
medicamentelor din Statele Unite.

Autorizaţia finală pentru folosirea Johnson and Johnson urmează să vină de la Administraţia Medicamentelor din Statele Unite. Compania producătoare este pregătită să livreze chiar de luni 4 milioane de doze. Acest vaccin este mai uşor de depozitat, pentru că este nevoie de un simplu
frigider. În Europa, vecinii noştri bulgari au renunţat la vaccinarea în funcţie de vârstă şi prin programări, astfel că se poate vaccina cine doreşte. Rata de vaccinare din Bulgaria este foarte mică, aşa că au fost înfiinţate echipe mobile care merg din sat în sat pentru a-i imuniza pe cei ce doresc.

Vaccinările merg mai rapid în această formulă, iar de data aceasta nu mai rămân doze nefolosite care ar fi ajuns la coşul de gunoi. Cei mai mulţumiţi sunt bunicii care îşi pot vedea acum copiii şi nepoţii în siguranţă.

Până acum, doar 2 la sută din populaţia Bulgariei a fost vaccinată, cel mai mic procent din Uniunea Europeană. Între timp statele caută cele mai bune soluţii pentru reabilitarea pacienţilor după covid.

O mină de sare din Polonia, inclusă în patrimoniul UNESCO, este folosită pentru recuperarea persoanelor care s-au vindecat de Covid dar au rămas cu sechele serioase. Cei mai mulţi oameni care urmează acest tratament suferă de dificultăţi de respiraţie, iar aerul sărat din mină este recomandat de medici pentru refacerea capacităţii pulmonare.

Cei mai mulţi pacienţi care au început terapia în această mină abia puteau respira şi oboseau doar dacă urcau câteva trepte. La finalul şedinţei de terapie, lucrurile stau mult mai bine.

Doctorii spun că microclimatul din mina aflată la 327 de metri adâncime îi ajută în special pe cei cu probleme pulmonare grave . Mina de lângă Cracovia, în sudul Poloniei, este una dintre cele mai vizitate atracţii turistice, cu aproape 2 milioane de turişti în anul 2019.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt