Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 961 de milioane de lei din capitalizare în această săptămână - Focus Prima TV

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 961 de milioane de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, peste 961,68 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,54%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 29,31%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 177,6 miliarde de lei, în perioada 22 – 26 martie, de la 176,64 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 157,163 milioane de lei, faţă de 222,335 milioane de lei, în perioada 15 – 19 martie.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 25 martie, când s-au consemnat 39,862 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 22 martie, cu o valoare a tranzacţiilor de 21,024 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 35,422 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 0,42%.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share