Cadavrul copilului descoperit la Arad este al unei fetiţe de 5-6 ani. Moartea a fost provocată de o lovitură în cap

Cadavrul copilului descoperit la Arad este al unei fetiţe de 5-6 ani. Moartea a fost provocată de o lovitură în cap

Cadavrul descoperit la marginea cartierului arădean Bujac, în apropiere de un cimitir, este al unei fetiţe cu vârsta de 5 - 6 ani, iar moartea a fost provocată de o lovitură în cap cu un corp contondent, relevă raportul expertizei medicale.

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, a declarat pentru AGERPRES că fetiţa a fost victima unei agresiuni, fiind lovită în cap, iar moartea a fost provocată de un traumatism cranio-cerebral cu hematom.

Conform sursei citate, cadavrul a fost incendiat cu intenţia acoperirii urmelor agresiunii, dar s-a reuşit desluşirea chipului fetiţei.

"Pentru identificarea victimei, se va realiza profilul genetic, fiind recoltate probe biologice cu acest scop", a spus procurorul.

Mai mulţi localnici sunt audiaţi de către anchetatori, care spun că nu a fost raportată dispariţia recentă a unei fetiţe. Duminică dimineaţă, anchetatorii au împrejmuit terenul pe care a fost găsit copilul mort, pentru cercetări. Corpul a fost descoperit de către o persoană care îşi plimba câinele.

Procurorii au anunţat că cercetările se fac in rem, pentru omor şi profanare de cadavre.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt