Camere de audiere pentru minorii care au fost victimele abuzului sexual, amenajate printr-un proiect al MJ

Camere de audiere pentru minorii care au fost victimele abuzului sexual, amenajate printr-un proiect al MJ

Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi amenajate 35 de camere de audiere pentru minorii care au fost victimele unor infracţiuni sexuale, care au ca obiect crearea unor condiţii mai prietenoase pentru cei aflaţi în astfel de situaţii, a anunţat marţi Mihai Paşca, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale împotriva minorilor.

"Ministerul Justiţiei este operator de program cu finanţare din partea fondurilor norvegiene. Sunt pornite câteva proiecte care sunt orientate chiar în această zonă (...). Este vorba de un proiect care se numeşte Protejarea victimelor infracţiunilor, care are mai multe componente, între care şi unele de formare a celor care sunt implicaţi în cercetarea acestui tip de fapt. Dar, totodată, o componentă de investiţie care vine să amenajeze un număr de 35 de camere de audiere pentru minorii care au fost victimele unor astfel de infracţiuni. Pentru că este extrem de important ca, odată ce s-a produs o asemenea traumă, minorul să nu ajungă să fie supus, din nou şi repetat, retrăirii acelor evenimente abominabile (...). Considerăm că acest pas este extrem de important pentru gestionarea în mod civilizat şi eficient a acestor cauze şi investiţia, prin intermediul acestui program, este în jur de 2 milioane de euro. Proiectul este la început, dar se fac paşi hotărâţi în această direcţie", a precizat Paşca.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt