Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Canada a catalogat oficial Proud Boys ca grupare teroristă

Canada a etichetat oficial Proud Boys, colectiv extremist de dreapta care a câştigat notorietate în SUA în ultimele luni, drept grupare teroristă, a anunţat guvernul din Ottawa miercuri, potrivit NBC News.

Proud Boys a fost recunoscută ca „entitate teroristă”, astfel că guvernul poate pune sechestru pe proprietăţi şi alte bunuri care au legătură cu gruparea şi instituţiile financiare sunt obligate să raporteze privind proprietatea grupării, conform News.ro.

Proud Boys, importantă parte a mişcării supremaţiei albe din Statele Unite, are susţinători în Canada. Fondatorul ei, Gavin McInnes, a crescut în ţara vecină SUA.

Mai mulţi membri ai Proud Boys au fost arestaţi în legătură cu actele violente din 6 ianuarie de la Capitoliul american, când numeroşi susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Congresului pentru a oprit certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt