Cannes 2021 - Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, premiat în secţiunea Cinéfondation

Cannes 2021 - Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, premiat în secţiunea Cinéfondation

Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, regizat de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), a fost recompensat cu premiul al treilea în secţiunea Cinéfondation din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, dedicată şcolilor de film din întreaga lume.

În selecţia Cinéfondation, ajunsă la a 24-a ediţie, au fost invitaţi 17 regizori: 8 femei şi 9 bărbaţi. Au fost alese 13 scurtmetraje live-action şi 4 animaţii din ţări ca Brazilia, Argentina, Bulgaria, Marea Britanie, Japonia şi Danemarca.

România a fost reprezentată de „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, realizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, studentă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Din distribuţie fac parte Andi Vasluianu şi Ilinca Hărnuţ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt