Carbonizat în propria casă

Carbonizat în propria casă

Trupul unui bărbat de 80 de ani a fost găsit de pompieri într-o intervenţie la o casă din Cluj-Napoca, cuprinsă de un incendiu.

"Trei autospeciale pentru stins incendii, o autoscară şi un echipaj SMURD au intervenit în cursul nopţii trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Constantin Brâncuşi din municipiul Cluj-Napoca. Alerta a fost dată în jurul orei 1,20, iar pompierii au găsit casa cuprinsă în totalitate de flăcări, respectiv interiorul casei şi acoperişul acesteia. De asemenea, în interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, fără posibilitatea de a fi aplicate manevrele de resuscitare", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Casa a fost distrusă în totalitate, iar incendiul se pare că a izbucnit de la o instalaţie electrică.

"Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de deşeuri care era adunată înăuntrul casei şi de faptul că, din cauza improvizaţiilor electrice, nu s-a putut opri de la început alimentarea cu energie electrică. Operaţiunile de stingere şi înlăturarea a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de 4 ore, iar ulterior o autospecială a rămas pentru supravegherea zonei, având în vedere că deşeurile angrenate în ardere prezentau riscul de a se reaprinde din cauza focarelor care au ars mocnit. Casa, cu o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi, a fost distrusă în totalitate, iar intervenţia pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la imobilul alipit de aceasta. Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la improvizaţii ale instalaţiei electrice", se mai arată în comunicatul ISU Cluj. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt