Cărbunele beneficiază în continuare de finanţări de mii de miliarde de dolari în pofida tranziţiei ecologice

Cărbunele beneficiază în continuare de finanţări de mii de miliarde de dolari în pofida tranziţiei ecologice

Cărbunele, cel mai poluant combustibil fosil, reuşeşte în continuare să strângă finanţări în valoare de mii de miliarde de dolari, în pofida promisiuni industriei de ajunge la neutralitate climatică până la mijlocul acestui deceniu, transmite Bloomberg.

Un studiu realizat de ONG-ul german Urgewald arată că de la debutul lui 2019 şi până în prezent băncile comerciale au direcţionat finanţări în valoare de peste 1.500 de miliarde de dolari spre întregul lanţ al cărbunelui. Aceste descoperiri vin la doar trei luni după ce mai multe zeci de bănci s-au alăturat iniţiativei demarate de Mark Carney cu privire la ajungerea la emisii zero de pe urma sectorul financiar.

Chiar dacă majoritatea băncilor sunt de acord că este necesar să lupte împotriva încălzirii globale, puţine dintre marile bănci ale lumii sunt dispuse să îi refuze pe clienţii foarte profitabili din sectorul combustibililor fosili. Studiul realizat de Urgewald arată că pe lista principalelor bănci care finanţează cărbunele se numără nume precum Mizuho Financial Group Inc., Barclays Plc, Citigroup Inc. şi JPMorgan Chase & Co. De asemenea, băncile chineze domină topul când vine vorba de subscrierea de capital strâns de către industria cărbunelui.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt