Casă în flăcări, un bărbat a murit

Casă în flăcări, un bărbat a murit

Un bărbat de 70 ani a decedat, vineri, într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, în satul Rediu, din comuna Rediu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Potrivit sursei citate, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat în două camere şi la acoperişul locuinţei, iar în interior se afla o persoană.

Din interiorul locuinţei, pompierii au scos trupul carbonizat al unui bărbat de aproximativ 70 de ani.

Fiica proprietarului, în vârstă de 49 de ani, a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.

Forţele de intervenţie au localizat incendiul şi lucrează pentru lichidarea acestuia.

La faţa locului acţionează pompieri voluntari din cadrul SVSU Rediu, cu autospeciala din dotare şi trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu două autospeciale de stingere. De asemenea, la faţa locului se află şi o ambulanţă SMURD, a mai informat ISU Neamţ.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt