Cătălin Botezatu, de la haine la teste de salivă - Focus Prima TV

Cătălin Botezatu, de la haine la teste de salivă

Situație scandaloasă în cazul testelelor de salivă care ar urma să ajungă în toate școlile din România. Principalii
furnizori ai Ministerului Educației sunt 2 firme. Una controlată de designerul Cătălin Botezatu, iar cealaltă de un interlop, ginerele lui Sile Cămătaru. În total cei doi au vândut 6 din cele 9 milioane de teste cumpărate de statul român.

Pe parcursul pandemiei, Cătălin Botezatu s-a reprofilat. De la haine, designerul a trecut la vânzarea de echipamente medicale. Firma pe care o deține, Viggo Fashion, a încheiat 11 contracte cu statul în valoare de peste 126 de milioane de lei. Ultima afacere răsunătoare pe care a închiat-o presupune vânzarea a 5 milioane de teste de salivă. Vor ajunge în școlile din întreaga țară până la sfârșitul acestei luni. Printre foștii clienți ai Viggo Fashion International se numără Serviciul Județean de Ambulanță din Ialomița, dar și cu Spitalul de Pneumofiziologie din Galați. În timpul stării de urgență, Botezatu a vândut sute de mii de combinezoane și de măști chirurgicale.

Un alt mare câștigător al licitației care presupune asigurarea de teste de salivă în unitățile de învățământ din România este Eva Healthcare. Un SRL controlat de Emanuel Dan , cunoscut în lumea interlopă drept Manu Bombarideru. Ginerele lui Sile Cămătaru nu este la primele afaceri cu statul. Jurnaliștii de la Rise Project au documentat modul în care în timpul stării de urgență acestea vindea en-gross măști contrafăcute.

35 de mii din măștile vândute de interlop au ajuns la Primăria Voluntari. Alte 200 de mii au fost cumpărate chiar
de UNIFARM.

Rezultatele investigației jurnalistice, neurmate de nici un demers similar făcut de autoritățile statului, arată că măștile de protecție aveau certificate de conformitate false.

Total
0
Shares
Total
0
Share