Caz absurd de Vaslui: un bolnav care locuieşte chiar lângă spital, dar era izolat în casă din cauza COVID, a aşteptat o ambulanţă 24 de ore

Caz absurd de Vaslui: un bolnav care locuieşte chiar lângă spital, dar era izolat în casă din cauza COVID, a aşteptat o ambulanţă 24 de ore

Culmea, spitalul este gard în gard cu casa familiei. Întreaga păţanie, care pare comică dacă nu ar fi tragică, a fost povestită de cunoscutul Gabi Jugaru („regele farselor”). Cei doi pacienţi, soţ şi soţie, sunt fiica, respectiv ginerele lui Jugaru, care locuiesc în Vaslui.

Caz care are atingere cu absurdul la Vaslui, acolo unde un pacient deja izolat în casă (pe motive de Covid-19), dar care prezenta simptome destul de grave specifice bolii, a fost pasat de la o instituţie la alta şi a durat 24 de ore până a fost preluat de o ambulanţă. Situaţie este cu atât mai revoltătoare cu cât locuinţa celor doi izolaţi (soţ şi soţie) este gard în gard cu spitalul unde trebuia să ajungă pacientul, iar acesta, deşi se simţea rău, nu putea părăsi locuinţa din motive legale. De altfel, şi cei de la dispecerat, cu care a discutat, i-au spus să aştepte acasă ambulanţa. Iar aceasta a venit, însă abia după 24 de ore, răstimp în care se putea întâmpla o tragedie. Întreaga poveste a fost făcută publică de „regelui farselor”, Gabi Jugaru, pe Facebook. Acesta a povestit că fiica sa şi soţul ei, care locuiesc în Vaslui, au aşteptat aproape 24 de ore o Ambulanţă, fiind pasaţi de la o instituţie la alta.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt