Caz revoltător la Vaslui. Copil de 13 ani, călcat în picioare şi bătut până la leşin. „Calcă-l pe cap!”

Caz revoltător la Vaslui. Copil de 13 ani, călcat în picioare şi bătut până la leşin. „Calcă-l pe cap!”

Incidentul a fost filmat chiar de către agresori, şi ei tot adolescenţi, dar cu 2-3 ani mai mari, iar imaginile au ajuns pe reţelele de socializare. Poliţia s-a sesizat, filmarea a fost ştearsă, dar a fost declanşată o anchetă penală pentru identificarea agresorilor.

Poliţia municipiului Huşi (judeţul Vaslui) a declanşat vineri o anchetă după ce o serie de imagini şocante au ajuns pe reţelele de socializare. Este vorba despre filmarea unei agresiuni de o violenţă extremă, cărora i-au căzut victimă un copil de 13 ani, elev în clasa a VI-a la o şcoală din Huşi. În imagini (între timp şterse de pe reţelele de socializare, din motive care ţin de protejarea imaginii minorilor) se vede cum alţi adolescenţi îl lovesc pe băiat cu sălbăticie, în timp ce acesta se află la pământ. Este lovit cu picioarele, mai ales în cap, în vreme ce alţii încurajează agresiunea de pe margine, sfătuindu-i pe adolescenţi să-i dea în cap. „Dă-i în cap! Calcă-l pe cap!”, se aude pe fundal. La un moment dat, copilul bătut rămâne inert la pământ. Practic el leşină din cauza durerii şi panicii. Cazul a stârnit numeroase comentarii pe reţelele de socializare, oamenii cerând Poliţiei să ia măsuri urgente. „Animalele care se recunosc în acest film montruos, să se predea Poliţiei, ca altfel va fi vai de ei! Sunt părinte şi m-am şocat să văd atât ură; să văd fiinţe omeneşti mai odioase ca jivinele pădurii. Cel fel de părinţi v-au crescut? Ca şi voi”, a fost una din sutele de reacţii, venite ca urmare a vizionării filmuleţului în care copilul este pus la pământ şi lovit până la leşin

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt