Ce spun talibanii după retragerea trupelor SUA: „America a pierdut”. Viaţa în satele controlate de militanţi

Ce spun talibanii după retragerea trupelor SUA: „America a pierdut”. Viaţa în satele controlate de militanţi

BBC a mers în provincia Balkh din Afganistan, la 30 de minute de oraşul nordic Mazari Sharif, unde au fost primiţi de primarul taliban neoficial Haji Hekmat.

Acesta s-a alăturat militanţilor în anii 90, atunci când talibanii controlau cea mai mare parte a ţării. Jurnaliştii BBC au avut parte de un spectacol de forţă, luptători aliniaţi de-o parte şi de alta a străzilor, înarmaţi, unii cu arme capturate de la forţele americane. Balkh este acum unul din cele mai violente părţi ale ţării. Baryalai, un comandant militar local cu o reputaţie sângeroasă, arată înspre drum: „forţele guvernamentale sunt staţionate aproape, în vecinătatea pieţei principale, dar nu-şi pot părăsi bazele. Acest teritoriu aparţine mujahedinilor”. Aceeaşi situaţie este în aproape toată ţara: guvernul controlează oraşele mai mari, iar talibanii îi înconjoară din zonele rurale. Militanţii au instalat puncte de control pe drumurile principale, iar Aamir Sahib Ajmal, şeful serviciilor de informaţii, vânează persoane aflate în legătură cu guvernul.

„Îi arestăm şi îi luăm prizonieri. Apoi îi dăm pe mâna tribunalelor noastre care decid ce se întâmplă cu ei”, spune el.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt