Cel mai înalt turn din Cluj, redeschis

Cel mai înalt turn din Cluj, redeschis

După patru ani în care a stat cu lacătul pe uşă, turnul Bisericii Sfântul Mihail din Cluj Napoca a fost redeschis. Turiştii care
urcă se pot bucura de o privelişte uimitoare a oraşului, de la 40 de metri înălţime. Atenţie însă, turnul este deschis doar până la sfârştitul săptămânii, iar pentru a-l vizita este nevoie de o programare online

Amplasat în Piaţa Unirii din Cluj Napoca, turnul Bisericii Romano Catolice Sfântul Mihail este unul dintre cele mai
frumoase locuri din oraş. Lucrările de restaurare l-au făcut însă inaccesibil publicului larg. Abia acum şi-a deschis din
nou porţile. Însă doar pentru câteva zile.

Turnul poate fi vizitat între orele 10 dimineaţa şi 17 după amiaza, însă numai cu programare. Înregistrările se pot face online, iar urcările sunt din 15 in 15 minute. Biserica Romano Catolică Sfântul Mihail datează din secolul al XIVlea şi este construită din piatră. În 2018 a intrat într-un amplu proces de restaurare.

Cei care ajung la înălţime sunt mai mult decât încântaţi de ceea ce văd.

Turnul este deschis pentru vizitatori până pe 21 august.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt