Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de afgani morţi

Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de afgani morţi

Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de civili, printre care şi 28 de talibani au murit după ce doi atacatori sinucigaşi s-au aruncat în aer lângă aeroportul din Kabul. Atacurile au fost revendicate de ISIS. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că 9 români se află încă în Afganistan. Din fericire, niciunul nu a fost rănit în ataculurile teroriste. În ciuda masacrului, avioanele au continuat evacuarea afganilor. Mai multe ţări însă, urmează să oprească în următoarele ore operaţiunile din cauza pericolului unui nou atac.

Peste 100 de oameni, printre care şi copii, au fost transportaţi la spital după atacurile teroriste de lângă aeroportul din Kabul.

Preşedintele american, Joe Biden, a transmis un mesaj talibanilor şi a spus că evacuările vor continua dar nu a
precizat nimic despre o extindere a termenului de 31 august.

În timpul conferinţei, Biden a dat parte din vină pe fostul Preşedinte al SUA, Donald Trump, şi pe acordul la care
acesta a ajuns cu talibanii, privind retragerea trupelor americabe pana la data de 1 Mai

Secretarul General al Naţiunilor Unite a condamnat atacurile. La fel şi premierul Australiei şi Ministrul roman de Externe, Bogdan Aurescu.

În tot acest timp, liderii talibani dau vina pe prezenţa forţelor străine pentru atacul terorist.

Deşi trupele americane trebuie să se retragă până la 31 august, oficialii de la Casa Albă spun că misiunea devine din ce în ce mai grea, din cauza faptului că talibanii nu şi-au respectat angajamentul.

Din cauza unui nou posibil atac , mai multe ţări au oprit deja operaţiunile de evacuare iar altele le vor stopa în următoarele ore. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan din 14 august, data în care taliabnii au revenit la putere.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt