Cele mai mari scumpiri din ultimele două decenii

Cele mai mari scumpiri din ultimele două decenii

Preţurile îşi continuă avansul susţinut. Inflaţia a ajuns la 14,5% în luna mai, în condiţiile în care, în luna precedentă,
acelaşi indicator raportat de Institutul Naţional de Statistică era de 13,8%. Preţul gazelor aproape că s-a dublat, iar
cartofii şi uleiul sunt mai scumpi cu peste 40 de procente. Reprezentanţii Băncii Naţionale văd şi partea plină a paharului. Ritmul în care avansează preţurile s-a temperat şi pe viitor nu vor mai avea aceeaşi amploare.

Scumpirile bat record după record. După o creştere lunară de 0,7%, rata inflaţiei oficială este acum de 14,5%. Cel mai mare procent din ultimii 19 ani. Faţă de anul trecut, facturile la gaz sunt mai mari cu 86%, iar cele la energie electrică cu peste 18 procente. Considerabil mai mult plătim şi pe alimente. Campionii scumpirilor sunt cartofii. Urmaţi de ulei, mălai şi pâine.

Şi în ceea ce priveşte serviciile sunt creşteri de preţuri. Cele mai mari sunt la transportul aerian, cu peste 20% faţă de
2021, dar şi la apă şi salubritate.

Anticipaţiile Bancii Naţionale diferă de cele ale analiştilor

România are o lungă istorie a luptei cu această boală a economiei. În anii 90 inflaţia era una galopantă şi s-a apropiat
de 300 la sută. Politicile BNR şi evoluţia economică au dus la o temperarare a puseelor de creşteri de preţuri. În 2014 spre
exemplu acest indicator anual era de numai 1,1 la sută.

Între timp, efectele scumpirilor se văd cu ochiul liber. La Galaţi, sute de oameni au format o coadă uriaşă pentru a
primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană.

Ajutorul de la UE destinat celor fără venituri constă în 25 de kilograme de produse de primă necesitate. Făină, ulei, mălai,
zahăr. Sunt tocmai acele alimente care s-au scumpit accelerat în ultimele luni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt