Centura de siguranţă poate salva vieţi

Centura de siguranţă poate salva vieţi

La fiecare opt minute, în întreaga lume, un copil moare întrun accident rutier. Peste opt mii de minori au murit în accidente în ultimii zece ani doar în UE, iar România ocupă locul întâi în clasament. 36% dintre victimele minore sunt pasageri în autovehicule, iar poliţiştii atrag atenţia că scaunul auto pentru copii şi centura de siguranţă pot salva vieţi.

Aşa au fost întâmpinaţi părinţii sau şi viitorii părinţi, şoferi în traficul din Bucureşti. Brigada de Politie Rutieră atrage atenţia că cei mici pot deveni victime sigure pe şosele, dacă nu sunt aşezaţi corespunzător în scaunul auto.

Statisticile sunt cu adevărat înspăimântătoare. Pe şoselele României mor, într-un an, peste 1800 de persoane - adică aproximativ 5 pe zi. Printre aceştia se află, de multe ori, şi copii. În 2018, de pildă, 47 de copii au murit în accidente şi doar unul era în scaunul auto. Alţi 350 au fost grav răniţi.

Poliţiştii au fost cu ochii şi pe şoferii care nu purtau centura de siguranţă.

În total, în doar câteva ore, politistii au dat 39 de amenzi pentru neutilizarea centurii de siguranţă, în valoare totală de 5.600 de lei. Acţiunea poliţiei are caracter de prevenţie şi se desfăşoară la nivelul întregii Uniuni Europene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt