Cheful a 43 de petrecăreţi din Agnita, întrerupt de poliţişti. Suma amenzilor este uriaşă – Focus Prima TV

Cheful a 43 de petrecăreţi din Agnita, întrerupt de poliţişti. Suma amenzilor este uriaşă

Adevarul

Sâmbătă seara, 3 aprilie, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, poliţiştii sibieni au descoperit o petrecere în plină desfăşurare în Agnita – Sibiu.

În ciuda pandemiei şi a restricţiilor, oamenii continuă să ignore avertismentelor autorităţilor şi să rişte.  La fel s-a întâmplat şi în Agnita, sâmbătă noaptea, unde în jurul orei 23:00, într-un imobil o petrecere era în toi.

Când poliţiştii au descins la adresa indicată împreună cu colegii lor de la Acţiuni Speciale Sibiu – cunoscuţi drept mascaţii, datorită echipamentului pe care-l poartă în misiuni, la eveniment au fost descoperite 43 de persoane. 

Toate au fost obligate să se legitimeze, după care a primit fiecare câte o sancţiune contravenţională. Valoarea amenzilor se ridică la suma de 25.500 de lei, pentru participarea la activităţi în spaţii pentru care s-au impus restricţii / interdicţii. 

„Petrecerea a fost întreruptă. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm deciziile autorităţilor, pentru limitarea şi răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus. Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Elena Werner.

Total
0
Shares
Total
0
Share