Ciolacu: Vom proroga majorarea salariilor demnitarilor - Focus Prima TV

Ciolacu: Vom proroga majorarea salariilor demnitarilor

După ce au dat bani primarilor și angajaților din ministere, demnitarii au considerat că este momentul să își majoreze și
lor salariile. Astfel că vor câștiga cu până la 1400 de lei mai mult. Decizia o numesc ei pur tehnică pentru a fi posibile,
legal celelalte, majorări. Marcel Ciolacu promite chiar că va proroga data de intrare în vigoare a creșterii salariilor pentru
demnitari. Însă, într-un final, aceste măriri se vor aplica.

După ce primarii au fost incluși pe lista de majorări salariale consistente, peste noapte, o nouă prevedere a apărut în
lege. Astfel că și salariile demnitarilor, de la prefect la președintele României, ar urma să crească.Majorările sunt
cuprinse între 800 și 1.410 lei.

Demnitarii trebuie să strângă cureaua, mai spune Marcel Ciolacu, însă nu pentru mult timp, se pare, pentru că nu a
precizat pentru ce perioadă va fi amânată această decizie. Mai mult, salariile demnitarilor erau înghețate prin legea
salarizării.

Ar exista și bani pentru aceste majorări în lanț, crede șeful Camerei Deputaților, lucru pe care specialiștii îl dezaprobă
total.

Aceste majorări vor fi suportate de românii de rând, care vor plăti taxe și impozite mai mari. Iar taxa de solidaritate este
cea care ar putea acoperi o parte din aceste cheltuieli.

În prezent, în România, sunt un milion 200 de mii de bugetari care reprezintă 25% din angajații din România.

Total
0
Shares
Total
0
Share