Circuit interactiv de 120 de metri pentru bucuria copiilor

Circuit interactiv de 120 de metri pentru bucuria copiilor

Iubitorii de trenuleţe electrice din Arad sunt fericiţi. Cel mai mare circuit interactiv de modele de garnituri feroviare din
România este în oraşul lor, la Complexul Muzeal. Aici au sansa să admire locomotive unice în lume şi trasee prin cele
mai inedite locuri.

Expoziţia "Cu trenul la muzeu" a atras mii de vizitatori încă din prima zi. Indiferent de vârstă, aradenii s-au bucurat de
sutele de machete expuse. Evident, copiii au fost cei mai impresionaţi.

Expoziţia, care reuneşte peste 20 de colecţionari din Austria, Ungaria şi România, inclusiv de la Muzeul CFR din Bucureşti,
cuprinde cel mai mare circuit interactiv de modele de trenuri care este activ în România.

Machetele de trenuri sunt o pasiune costisitoare. O locomotivă costă câteva sute de euro, iar în expoziţie există şi piese mai rare, care ajung să coste şi 2.000 de euro bucata. Dar, colecţionarii spun că pasiunea nu poate fi măsurată in bani.

Zilnic, vizitatorii vor descoperi tipuri de garnituri de tren care vor anima circuitul - de la locomotivele cu aburi, diesel, până
la trenurile de mare viteză din zilele noastre, prezentând în mod interactiv dezvoltarea transportului feroviar începând cu
anul 1835.

Expoziţia "Cu trenul la muzeu" poate fi vizitată până maine, la ora 18.00.

Afla mai multe desprearadcircuitcopiitop stiritren
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt