Cîţu: Am avut o primă discuţie bună cu PSD

Cîţu: Am avut o primă discuţie bună cu PSD

România este aproape de a bifa o premieră pe scena politică! Cele două partide rivale, PNL şi PSD, se apropie de
o coaliţie şi vor premier prin rotaţie, o dată la 2 ani. Am găsit lucruri care pot să ne unească, a declarat Florin Cîţu după 3 ore de negocieri cu PSD. Pe surse au apărut şi numele de miniştri care ar putea ocupa portofoliile noului Guvern.

După câţiva ani de aruncat săgeţi spre tabăra opusă, liderii PSD şi PNL s-au aşezat la masa rotundă şi au pus la cale formarea unui Guvern de coaliţie. Până atunci, sunt pe masă o mulţime de variante, inclusiv aceea ca să deţină prin rotaţie funcţia de prim-ministru.

Nu totul este roz deoarece social democrartii invoca faptul că au un număr mai mare de parlamentari si ei ar trebui să dea premierul. De altfel, cred ca pana si Florin Citu a inteles că nu poate fi premier.

Dacă PNL vrea să îşi păstreze miniştrii din actualul Guvern interimar , PSD plănuieşte să aducă în executiv membri importanţi de partid. Sorin Grindeanu la transporturi, Gabriela Firea la ministerul muncii, Alexandru Rafila ar putea conduce portofoliul de la sănătate, iar numele lui Mihai Tudose este vehiculat pentru ministerul afacerilor interne.

Ultimul cuvânt însă îl va avea preşedintele Klaus Iohannis, care le-a dat timp politicienilor să se pună de acord, ianinte de a-i chema la consultări.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt