Cîțu, reacție la acuzațiile Ioanei Mihăilă privind bugetul Ministerului Sănătății: "A venit cu demisia domniei sale?" - Focus Prima TV

Cîțu, reacție la acuzațiile Ioanei Mihăilă privind bugetul Ministerului Sănătății: “A venit cu demisia domniei sale?”

Facebook

Florin Cîțu a reacționat, sâmbătă, la acuzațiile aduse de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a spus că acesta știa de situația financiară a ministerului și de faptul că cei din centrele de vaccinare nu și-au primit banii. “A venit cu demisia domniei sale?”, a fost reacția premierului

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, la Oradea, că la Ministerul Sănătăţii au rămas nedistribuiţi 480 de milioane de lei, bani ce puteau fi folosiţi, conform Legii bugetului de stat, pentru acoperirea cheltuielilor legate de vaccinare.

“Eu nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară se vede că sunt 483 de milioane, cred, 480 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi. Aceşti bani erau acolo, la Ministerul Sănătăţii, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească Legea bugetului aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie banii pentru orice cheltuială care ţine de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”, a spus premierul, răspunzând unei întrebări referitoare la acuzaţiile pe care i le-a adus ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Total
0
Shares
Total
0
Share