Cîţu şi Iohannis decid mâine soarta elevilor. Cum, dacă începe şcola.

Cîţu şi Iohannis decid mâine soarta elevilor. Cum, dacă începe şcola.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că marţi, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi luată decizia cu privire modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din 8 februarie.

"Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

"Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo", a explicat prim-ministrul.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis informa că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie. El preciza că se revine la sistemul în care se ţine cont de evoluţia pandemiei de COVID-19 în fiecare localitate.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt