Ciucă: Reforma pensiilor - obiectiv important; românii să beneficieze de un venit pentru un trai decent

Ciucă: Reforma pensiilor - obiectiv important; românii să beneficieze de un venit pentru un trai decent
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că reforma pensiilor este un obiectiv important, menţionând că aceasta trebuie făcută astfel încât "românii să beneficieze, după o viaţă de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent".

"Reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important şi trebuie să vă împărtăşesc că la nivelul Guvernului atenţia trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze după o viaţă de muncă de un venit care să le permită să ducă un trai decent", a afirmat premierul, la o conferinţă comună cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

Ciucă a menţionat că reforma pensiilor este o ţintă din Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare.

"Ieri a fost prima întrunire a Comitetului interinstituţional pentru PNRR, unul dintre primele subiecte care au fost discutate a fost reforma pensiilor, ca atare este o ţintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziţie prin acest program, deci vom continua să acordăm toată atenţia necesară astfel încât această reformă să se îndeplinească", a adăugat premierul, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, efectuează, vineri, o vizită oficială la Bucureşti. Secretarul general al OCDE a participat la evenimentul de lansare a studiului "Economic Survey of Romania". 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreciucapensietrai decentvenit
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt