Ciucă: Ziua Naţională Brâncuşi - un omagiu adus talentului de excepţie

Ciucă: Ziua Naţională Brâncuşi - un omagiu adus talentului de excepţie

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că Ziua Naţională Constantin Brâncuşi reprezintă ''un omagiu adus talentului de excepţie al unui român care prin măiestria dălţii sale a influenţat radical sculptura mondială''.

"Astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la naşterea sa, operele lui Constantin Brâncuşi sunt expuse în marile muzee ale lumii, devenind adevărate locuri de pelerinaj pentru iubitorii de artă, confirmând valoarea inestimabilă a creaţiei sale. Chiar dacă vremurile în care a trăit l-au ţinut departe de ţară, sufletul i-a rămas puternic înrădăcinat în meleagurile pe care s-a născut. Geniu prin creaţia sa, Constantin Brâncuşi a trăit cu modestia şi simplitatea caracteristice ţăranului român. Natura, spiritualitatea şi folclorul românesc i-au fost muze şi a făcut din atelierul său parizian un mic colţ de Românie rurală", se arată într-un mesaj al premierului cu prilejul Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi.

Potrivit prim-ministrului, "toate acestea sunt un model demn de urmat şi acum: să nu uităm niciodată de unde am plecat, să nu uităm niciodată cine suntem şi, mai ales, să ne iubim întotdeauna ţara".

"Constantin Brâncuşi s-a stins cu regretul că va fi departe de ţară şi în eternitate. Şi, pentru a-l parafraza pe însuşi marele nostru sculptor, care spunea că "niciodată nu vom fi îndeajuns de recunoscători faţă de tot ceea ce ne-a dat pământul", nimic nu poate fi îndeajuns pentru a-i mulţumi pentru arta sa şi pentru cât de mult a iubit România. Ceea ce putem face, însă, este să întregim recunoaşterea internaţională a operelor sale prin continuarea susţinută a demersurilor pentru includerea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO", a adăugat Ciucă.

Premierul salută iniţiativele care oferă publicului posibilitatea să cunoască mai bine operele brâncuşiene, cum este proiectul celei mai mari expoziţii Brâncuşi, care va fi organizată în România, în cadrul evenimentelor culturale ce vor avea loc anul viitor la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

"Cu cât ne cunoaştem mai bine valorile, cu atât mai mult ne oferim şansa de a descoperi şi preţui potenţialul de valori pe care România îl are", a transmis Nicolae Ciucă. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt