CNCD se autosesizează după eliminarea burselor pentru elevi

CNCD se autosesizează după eliminarea burselor pentru elevi

Decizia ministerului Educaţiei de a elimina bursele sociale pentru elevii de liceu din mediul rural, dar şi cele de merit pentru cei din clasa a Va este criticată de Consiliul Naţional al Elevilor şi de ONG-urile care luptă pentru drepturile copiilor. Reprezentanţii acestora spun că un sfert dintre elevii români din mediul rural trăiesc în sărăcie şi că ei vor fi cei mai afectaţi. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în acest caz.

Eliminarea burselor de transport pentru elevii de liceu care merg la şcoală într-o altă localitate decât unde au domiciliul a creat revoltă printre elevi, părinţi şi nu numai. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării analizează dacă decizia Ministerului Educaţiei este sau nu discriminatorie.

Aceeaşi problemă este şi cu bursele de merit ale elevilor din clasa a V-a.

Şi Avocatul Poporului a criticat dur eliminarea acestor burse. În această situaţie se vor evidenţia şi mai mult diferenţele între elevii din mediul urban şi cei din rural, iar asta contravine proiectului ,,România Educată". După toate aceste critici legate de noile criterii de acordare a burselor, Ministerul Educaţiei a anunţat că elevii ar putea primi o alocaţie de 200-300 lei pe lună pentru transport.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt