Coadă la Moaştele Sfântului Nicolae

Coadă la Moaştele Sfântului Nicolae

Sute de credincioşi s-au adunat la pelerinajul de la Biserica Sfântul Nicolae din Brăila. Asta pentru a se ruga la racla cu moaştele Sfântului Nicolae, dar şi ale Sfântului Andrei. În anii trecuţi credincioşii aşteptau mai mult momentul în care erau împărţite cele peste 10 mii de sarmale, anul acesta s-a renunţat la acest obicei. Cu toate astea, enoriaşii au venit cu mic, cu mare pentru a se ruga la Sfântul Nicolae, ocrotitor al oraşului Brăila.

În faţa bisericii Sfântului Nicolae din Brăila a fost forfotă mare. Credincioşii cu busuioc şi vâsc în mâini s-au aşezat la coadă pentru a se putea închina la moaştele sfântului.

Pentru a nu exista pericolul infectării, voluntarii bisericii au avut grijă ca racla cu sfintele moaşte să fie curăţată după fiecare enoriaş. Deşi măsurile de siguranţă au fost stricte, coada de câteva sute de metri formată a arătat cât de mult şi-au dorit brăilenii să participe la pelerinaj.

Brăilenii se vor putea închina la sfintele moaşte până în această seară la ora 21.00. După, acestea vor fi duse,
înapoi, în biserică.

Sfântul Nicolae este cunoscut ca ocrotitorul marinarilor, dar şi ca protectorul oraşului Brăila. Acesta este chemat, în rugăciuni, mai ales de copii, dar şi de familiile greu încercate de boli şi probleme.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt