Coaliţia de guvernare, blocată din nou pe tema împărţirii sinecurilor

Coaliţia de guvernare, blocată din nou pe tema împărţirii sinecurilor

Coaliţia de guvernare este iar în impas în ceea ce priveşte împărţirea mai multor funcţii, cum sunt cazurile şefiilor TVR, Radio România şi Agerpres, dar şi în dilemă privind oamenii pe care să îi propună în locul actualelor conduceri, susţin surse politice din partidele Puterii pentru ziarul „Adevărul”.

PNL, USR-PLUS şi UDMR tergiversează tranşarea situaţiei pentru acestea din cauza apariţiei mai multor nemulţumiri. Surse politice din coaliţie au declarat pentru „Adevărul” că UDMR a ridicat problema că dacă sunt demise conducerile TVR şi Radio România, cu o funcţie de şef interimar s-ar alege doar PNL şi USR-PLUS. Iar acest lucru se întâmplă pentru că modificarea legilor de funcţionare ale celor două instituţii, care permite apariţia a altor două funcţii de conducere, mai durează câteva luni. Aşadar, UDMR a revendicat Agerpresul, însă liberalii nu vor să cedeze şefia agenţiei de stat. Prin urmare, negocierile vor continua şi la următoarea şedinţă a liderilor coaliţiei, care cel mai probabil va fi luni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt