Cod roşu de inundaţii în Bihor şi Cluj, localnicii au primit mesaje RO-ALERT. Şase persoane salvate după ce casa le-a fost luată de ape

Cod roşu de inundaţii în Bihor şi Cluj, localnicii au primit mesaje RO-ALERT. Şase persoane salvate după ce casa le-a fost luată de ape
ISU

Judeţele Bihor şi Cluj se află miercuri sub avertizare cod roşu de inundaţii. În Bihor, cantitatea de apă căzută în ultimele zile a fost uriaşă: 140 de litri pe metru pătrat. Localnicii au primit mesaje RO-ALERT pentru pericolul iminent de inundaţii. Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 14 judeţe pentru a înlătura efectele ploilor abundente şi ale vântului. Şase persoane - patru copii şi doi adulţi - au fost salvate din calea viiturii, după ce casa modulară în care locuiau a fost luată de ape.

Până la ora 12.00 este în vigoare o avertizare hidrometeorlogică cod roşu ce se va manifesta prin viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din judeţele Bihor şi Cluj. Râuri din judeţele Arad, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Alba, Timiş, Caraş-Severin sunt sub avertizare cod portocaliu de inundaţii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt