Cod roşu de inundaţii pe râul Arieş, în judeţul Alba. S-a transmis mesaj RO-Alert

Cod roşu de inundaţii pe râul Arieş, în judeţul Alba. S-a transmis mesaj RO-Alert

Hidrologii au emis, duminică, avertizare cod roşu de inundaţii pentru râul Arieş, în judeţul Alba. ISU Alba a transmis un mesaj RO-Alert pentru localităţile vizate.

Potrivit hidrologilor, până la ora 09.00, este cod roşu de inundaţii pe râul Arieş. ”Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior amonte S.H. Scărişoara, judeţul Alba”, au transmis hidrologii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt