Conducerea ANAF a cerut rapoarte de activitate pe 2020 şi obiective pentru 2021 de la toţi cei circa 2.000 de şefi din agenţie

Conducerea ANAF a cerut rapoarte de activitate pe 2020 şi obiective pentru 2021 de la toţi cei circa 2.000 de şefi din agenţie

Conducerea ANAF a solicitat rapoarte de activitate pentru anul 2020 de la persoanele cu funcţii de conducere din ANAF, până la nivel de şef de serviciu, potrivit informaţiilor Profit.ro.

Rapoartele trebuie să includă şi obiectivele acestora pentru perioada următoare, structurate pe luna ianuarie, primul trimestru şi întreg anul 2021. În ANAF, circa 10% dintre cei aproximativ 22.000-23.000 de angajaţi au funcţii de conducere. Şefii trebuie să declare obiectivele pe care şi le propun pentru anul acesta, precum şi impactul pe care îl vor avea asupra administrării fiscale şi a colectării veniturilor.

Conform unei circulare transmise de preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, rapoartele trebuie să aibă maximum patru pagini, două pentru activitatea de anul trecut şi două pentru obiectivele de anul acesta, iar termenul limită pentru trimiterea lor este 13 ianuarie, relatează Profit.ro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt