Copiii cu vârste sub 10 ani produc mai mulți anticorpi împotriva COVID-19 – Focus Prima TV

Copiii cu vârste sub 10 ani produc mai mulți anticorpi împotriva COVID-19

Copiii cu vârste mai mici de 10 ani prezintă niveluri de anticorpi mai mari după infectarea cu noul coronavirus în comparaţie cu adolescenţii şi cu adulţii, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest studiu, realizat de Weill Cornell Medicine şi publicat în revista ştiinţifică JAMA (Journal of the American Medical Association), ar putea să răspundă, parţial, la o întrebare care este în continuare studiată intens de către cercetători: De ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice de COVID-19?

Anticorpii sunt sintetizaţi pe cale naturală de organism în prezenţa unui virus, cu scopul de a lupta împotriva acestuia şi de a îl elimina.

Oamenii de ştiinţă au analizat peste 31.000 de teste serologice (pentru a măsura prezenţa anticorpilor în sânge) realizate la New York între lunile aprilie şi august din 2020. Ei s-au concentrat asupra acelora care s-au dovedit pozitive şi care indicau astfel o infecţie precedentă cu COVID-19.

Conform rezultatelor, copiii cu vârste cuprinse între un an şi 10 ani au dezvoltat un nivel mediu de anticorpi IgG (Imunoglobulina G, clasa de anticorpi cel mai frecvent prezentă în sânge) „semnificativ mai ridicat” decât la adulţi.

Total
0
Shares
Total
0
Share