Covid-19 bagă râcă între bugetari

Covid-19 bagă râcă între bugetari

La Iaşi, sporul de 30 la sută îl primesc 15 oameni din cei 40 de angajaţi de la nivelul prefecturii. Conducerea instituţiei spune că totul este conform prevederilor legale.

Pe de altă parte, la Galaţi, doar 39 de angajaţi ai Prefecturii primesc sporul de risc la covid. Femeia de serviciu, muncitorii din clădire, dar şi angajaţii serviciilor subordonate, cum ar fi Paşapoarte sau Înmatriculări şi permise nu primesc acest spor, deşi şi ei sunt expuşi. Ei nu sunt integraţi în ordonanţă
deoarece fie au contracte prestări servicii, fie sunt salarizaţi de la alte capitole bugetare. Banii se dau potrivit actului normativ pentru creşterea volumului de muncă şi a riscului de contaminare, spun reprezentanţii prefecturii.

În Dolj, doar prefectul şi subprefectul nu primesc sporul de 30 la sută. În rest, toţi cei 40 de angajaţi ai Prefecturii se bucură de această facilitate.

La Constanţa, toţi angajaţii prefecturii au luat sporuri de 3o şi 4o la sută conform Ordonanţei din 7 august, anul trecut. Prefectul spune că salariaţii instituţiei au sau au avut interacţiune cu publicul de-a lungul ultimelor luni.

În timp ce în aproape toate prefecturile din ţară se acordă sporul de 30 la sută pentru Covid, medicii protesteaza pentru plafonarea salariilor, iar pensionarii au aflat că mai au de aşteptat până să-şi primeasca drepturile legale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt