Crăciunul, răpit de consumerims – Focus Prima TV

Crăciunul, răpit de consumerims

Mesaj dur transmis de Vatican. În ulima predică înaintea nașterii Domnului, papa Francisc a declarat că sărbătoarea Crăciunului a fost răpită de consumerism. Fenomenul a fost asemuit de șeful Bisericii Catalice cu un virus periculos care sapă la rădăcina credinței. Această boală spirituală ar avea însă și un tratament, susține papa Francis. Ajutarea semenilor este cea mai directă cale de a redescoperi spiritul autentic al Crăciunului.

Cu prilejul rugăciunii pe care a oficiat-o în fața Pieței Sfântul Petru din Vatican, papa Francisc a oferit îndrumări credincioșilor. Suveranul Pontif i-a sfătuit pe oameni să nu lase conduși de febra cumpărăturilor de sărbători și să ofere câte ceva și celor aflați într-o situație financiară precară.

Anul acesta, miile de credincioși veniți să-și asculte îndrumătorul spiritual au avut parte de un eveniment în premieră. Scena nașterii Domnului a fost recompusă cu a jutorul a numeroase figurine ceramice. Artiștii au dat frâu liber imaginației așa că lângă ieslea pruncului Hristos și-au făcut aparița personaje precum Darth Vader și un astronaut.

Slujbele de Crăciun vor fi oficiate și anul acesta de papa Francisc conform tipicului. Din cauza pandemiei de coronavirus, liturghia din seara de Ajun va avea loc însă de la ora 19:30 și nu la miezul nopții. Modificarea a fost făcută pentru a sublinia că și Biserica se supune interdicțiilor instuite în această perioadă de autoritățile italiene.

Total
0
Shares
Total
0
Share