Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Jennifer Ellis, profesoara din Vermont şi creatoarea celebrelor mănuşi purtate de Bernie Sanders în ziua învestirii preşedintelui Joe Biden, a anunţat că a găsit un fabricant pentru a răspunde cererii colosale după ce fotografia cu senatorul american a devenit virală pe reţelele de socializare, potrivit AFP.

"Am o veste nemaipomenită! Mă voi asocia cu Teddy Bear din Vermont pentru a produce mănuşile lui Bernie pentru toată lumea!", a spus Jennifer Ellis, pe contul de Twitter, precizând că o parte din câştiguri vor fi donate.

Profesoara în vârstă de 42 de ani ducea, până acum, "o viaţă liniştită" în micul oraş din Essex Junction, în Vermont. Fan al senatorului socialist, ecologistă convinsă, ea i-a trimis o pereche de mănuşi (din lână reciclată, dublate de o ţesătură vătuită obţinută din sticle de plastic reciclate) după înfrângerea lui Sanders contra Hillary Clinton în alegerile primare democrate la prezidenţialele din 2016, pentru a-l consola. Ea ştia, printr-o cuniştinţă comună, că îi plăceau mănuşile. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt