Crimă între români la abatorul Tonnies

Crimă între români la abatorul Tonnies

Postul german Deutsche Welle readuce în atenţia publicului situaţia dezastruoasă a muncitorilor romîni de la cel mai mare abator din Germania. Totul a pornit de la o crimă, comisă de un conaţional asupra unui coleg, tot român, după o criză de gelozie. În anchetă a fost reţinută şi prietena celui care a comis asasinatul.Presa germană atrage atenţia că acest act criminal este doar vârful icebergului şi că problemele de la abator sunt mult mai grave…

Tot mai mulţi români se plâng de condiţiile de muncă de la abatorul Tonnies din nord-vestul Germaniei, cel mai mare din această ţară. După ce au semnat în România contracte de muncă în anumite condiţii, ei se trezesc că în Germania, situaţia se schimbă.

Majoritatea celor 1500 de muncitori sunt români, iar starea de nemulţumire este tot mai mare.
Românii spun că pe lângă condiţiile dificile de muncă, mai trebuie să suporte şi chiriile pentru spaţiul de locuit. Adică 250 de euro de persoană, în fiecare lună. Însă condiţiile de cazare nu sunt corespunzătoare din punct de vedere sanitar şi este practic imposibil să te protejezi contra noului coronavirus.

Contactaţi de Deutsche Welle, reprezentanţii abatorului au refuzat să comenteze situaţia. Autorităţile de la Berlin au decis, de la 1 ianuarie 2021, eliminarea firmelor intermediare care angajau oameni în industria cărnii. Cu toate acestea, românii sunt racolaţi de firme angajatoare şi trimişi la muncă în Germania, fără
contracte concrete.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt