Sărbători mânjite de sânge de ziua Sucevei. O dispută între doi oameni veniți la bâlciul din oraș s-a sfârșit cu o crimă. Și
la Pitești, o ceartă banală între prieteni a fost tranșată cu cuțitul în mână.
Sunt imagini filmate de sucevenii care au fost martori la crimă. Doi bărbați, veniți să se distreze la bâlci, s-au luat la ceartă cu un comerciant. Conflictul a degenerat rapid, iar unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe vânzător. Rana s-a dovedit fatală.
Ucigașul a fost identificat rapid de către polițiști. Bărbatul a fost reținut deja pentru 24 de ore.
Și în Pitești, o petrecere între prieteni s-a terminat tragic. Pe fondul consumului excesiv de alcool, doi bărbați s-au luat la
bătaie. Unul dintre ei a scos cuțitul și l-a înjughiat pe celălalt în piept.
Restul petrecăreților au ajuns la audieri. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.