Criminal francez prins la Bucureşti

Criminal francez prins la Bucureşti

Un francez care era căutat de autorităţile spaniole pentru omor a fost prins în Bucureşti. Bărbatul în vârstă de 35 de ani era urmărit, pentru că în luna februarie a anului trecut a lovit un om până l-a lăsat fără suflare. Imediat după a încercat să muşamalizeze totul şi a abandonat victima la marginea unei autostrăzi. După un an de la faptă a fost prins de oamenii legii.

Puţin după ora 6 dimineaţa trupele speciale erau la uşa lui Felix Mathieu care e acuzat de omor. Bărbatul, care se afla într-un apartament din Bucureşti, le-a deschis şi…nu s-a împotrivit. Semn, că era conştinet că nu are cum să mai scape. Pe numele lui era emis un mandat internaţional de arestare de aproape 12 luni.

În luna februarie a anului trecut, bărbatul în vârstă de 35 de ani a ucis un om în Spania. Se pare că a avut şi doi complici.

Vicitima a fost bătută cu sălbăticie şi lăsată inconştientă. Câteva minute mai târziu avea să moară. Nu se ştie nici
acum care a fost motivul exact. După ce a comis fapta, Felix Mathieu a dus cadavrul la marginea unei autostrăzi şi făcut în aşa fel încât totul să pară un simplu accident rutier. În urma anchetei, poliţiştii din Spania au identificat maşina cu care victima a fost transportată. Proprietarul autoturismului era chiar tatăl agresorului. Atunci, autorităţile spaniole l-au dat în urmărire internaţioanlă pe bărbat. El ar putea să petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt