Criminala de la medicină a cerut eliberarea

Criminala de la medicină a cerut eliberarea

Carmen Bejan, tânăra condamnată la 20 de ani de inchisoare pentru că a ucis şi tranşat un bărbat în căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, ar putea fi eliberată. Tribunalul Cluj urmează să se pronunţe pe acest caz după ce Comisia pentru eliberări condiţionate i-a aceeptat cererea. Carmen Bejan a ajuns la închisoare în vara anului 2009., după ce a ucis cu sânge rece un bărbat pe care îl primise în camera de cămin pentru a întreţine relaţii sexuale contra-cost. Nu s-au înţeles, însă, asupra sumei iar atunci fata, împreună cu partenerul ei de la acea vreme, l-au înjunghiat. Planul celor doi era să bage cadavrul într-un geamantan şi apoi să-l incendieze. Când au vrut să-l scoată din cămin, urmele de sânge pe care le-au lăsat au trezit suspiciunile paznicului , care a chemat poliţia.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt