Criticul lui Putin, arestat la sosirea la Moscova

Criticul lui Putin, arestat la sosirea la Moscova

Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut adversar din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, a fost arestat la Moscova, imediat după sosirea sa de la Berlin. Liderul opoziţiei ruse fusese internat la o clinică din Germania în august anul trecut, după ce a fost otrăvit cu celebra substanţă Noviciok, folosită de agenţii FSB. Miercurea trecută, Navalnîi şi-a anunţat intenţia de a reveni la Moscova, deşi ştia că va fi reţinut.

La mai puţin de o oră de la aterizarea la Moscova, Alexei Navalnîi, cel mai vocal critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat sub acuzaţia că ar fi încălcat termenii de eliberare condiţionată pentru o condamnare cu suspendare din 2014. Adică pentru că ar fi părăsit teritoriul Rusiei. Asta în condiţiile în care în luna august, disidentul a fost otrăvit cu Noviciok de către agenţii FSB, a intrat în comă, şi a fost
transportat la cererea soţiei şi a liderilor europeni în Germania pentru a i se salva viaţa. Miercurea trecută, Navalnîi a anunţat în mod surprinzător că vrea să revină la Moscova, deşi ştia că va fi reţinut.

Aşteptat de numeroşi jurnalişti pe aeroport, Navalnîi a mai apucat să dea câteva declaraţii…

Apoi a fost aşteptat de poliţişti la punctul de control al paşaportelor. A mai avut timp să îşi îmbrăţişeze soţia şi a fost dus în arest de către oamenii legii. Navalnîi a fost aşteptat de câteva mii de persoane în afara aeroportului Vnukovo, unde trebuia să aterizeze avionul plecat de la Berlin. În faţa acestei situaţii, autorităţile ruse au decis să mute locul de aterizare pe alt aeroport moscovit, Şeremetievo, dar şi aşa au fost câteva zeci de simpatizanţi ai liderului opoziţiei ruse la terminalul sosiri. Mai mulţi lideri europeni şi americani au cerut eliberarea din închisoare a lui Alexei Navalnîi, însă oficialii de la Moscova au răspuns scurt că este vorba despre o afacere internă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt