Criza COVID din Germania a scăpat de sub control. Merkel anunţă restricţii dure pentru nevaccinaţi

Criza COVID din Germania a scăpat de sub control. Merkel anunţă restricţii dure pentru nevaccinaţi

Germania va introduce restricţii dure pentru cetăţenii nevaccinaţi, a anunţat Angela Merkel, joi, după o şedinţă de urgenţă a guvernului german, în contextul agravării puternice a crizei Covid din ţară, relatează Euronews.

Astfel, în regiunile în care există mai mult de trei pacienţi de Covid-19 spitalizaţi la fiecare 100.000 de locuitori, doar cei vaccinaţi anti-Covid şi cei care s-au recuperat după boală vor putea intra în spaţii publice precum restaurante.  

Noile restricţii adoptate în legislativul german includ măsuri la locul de muncă şi în transportul public. Cetăţenii germani vor trebui să aibă certificat de vaccinare, dovada testului negativ sau a trecerii prin boală pentru a avea acces. Măsurile au fost propuse de cele trei partide care urmează să formeze o coaliţie de guvernare, social-democraţii, liberalii şi verzii.    

Anunţul vine după ce camera inferioară a parlamentului german a votat în favoarea unor noi restricţii, într-o încercare de a opri creşterea numărului de cazuri. Legea trebuie, însă, votată şi de camera superioară.  

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt