Cu calul la petrecere în sufragerie

Cu calul la petrecere în sufragerie

Imaginile care au făcut înconjurul internetului cu un cal în sufragerie, la masă, alături de stăpâni, au fost filmate în comuna călărăşeană Nana. Poliţia a intrat pe fir şi a dat petrecăreţilor amenzi în valoare de 21.500 de lei.

Calul se află într-o încăpere alături de mai multe persoane care consumau alcool şi ascultau muzică de petrecere, iar la un moment dat acesta pune copita pe urmărul unuia dintre bărbaţi, iar un altul îi dă să mănânce o franzelă.  

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au sesizat şi au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecţia animalelor şi a respectării măsurilor de protecţie impuse pe perioada stării de alertă.   În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele din filmare, aceştia fiind 8 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani, din comuna Nana, judeţul Călăraşi. Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 21.500 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt