Cu cât mai cumpără procesatorii români tona de grâu în paritatea FCA (ferme-siloz-bază)

Cu cât mai cumpără procesatorii români tona de grâu în paritatea FCA (ferme-siloz-bază)

Potrivit analizei făcute de expertul Casei de Trading a Fermierilor (CTF), Cezar Gheorghe, valabilă la data de 1 februarie 2021, procesatorii de pe piaţa internă a României contractează grâu de la fermierii autohtoni cu până la 1.080 lei pe tonă, în paritatea FCA (ferme-siloz-bază).

„În piaţa internă, interesul procesatorilor rămâne constant, cu niveluri de 1.070-1.080 lei /tonă (echivalent 221,5 euro/tonă sau 269 USD/tonă), în paritatea FCA ferme/siloz/bază. Pe lanţul de vânzare, intermediarii oferă pentru loturile mici identificate în diverse locaţii circa 1.000 lei/tonă (echivalent 205 euro/tonă sau 250 USD/tonă). Pentru loturi mai mici, preţul poate coborî sub acest nivel”, scrie analistul pe pagina de internet a Clubului Fermierilor Români (CF).

Totodată, a mai adăugat expertul, la ora actuală, micii deţinători de materie-primă, dar şi cei care deţin loturi mai mari de grâu au început să tranzacţioneze, alimentaţi de căderea abruptă a preţurilor înregistrate în urmă cu câteva zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt