Cum a ajuns un poliţist să doneze 5000 de lei. „Te fac, îţi rup picioarele”

Cum a ajuns un poliţist să doneze 5000 de lei. „Te fac, îţi rup picioarele”

Poliţistul este din Strehaia şi a avut curajul nu doar să oprească în trafic un "mahăr" al localităţii şi să-i suspende permisul. După ce a fost ameninţat, l-a şi dat în judecată.

Povestea tânărului poliţist din Strehaia a fost dezvăluită de colegii acestuia de la Sindicatul Europol. Totul s-a întâmplat într-o localitate unde, de cele mai multe ori, poliţiştii închid ochii la neregurile din trafic. "Ştiu că localnicii din zonă sunt extrem de periculoşi şi nu vor să-şi complice viaţa", povestesc poliţiştii care ştiu exact ce se întâmplă în Strehaia. Un tânăr din Mehedinţi, însă, repartizat recent la postul de Poliţie din Strehaia a avut curajul să demonstreze că lucrurile pot fi schimbate. "Robert este un tânăr poliţist care a fost repartizat după absolvirea şcolii de agenţi de poliţie la Brigada Rutieră Bucureşti. Ulterior, a reuşit să se întoarcă în judeţul său de domiciliu, Mehedinţi, unde a fost repartizat la formaţiunea rutieră din Strehaia.  Strehaia e renumită încă de la începuturile manelelor în România, iar "bombardierii" sunt dintre cei mai autentici, dintre cei care te "dezbracă" de uniformă sau care iţi spun ca fac "suta de mii de euro pe lună p'afară". Cu toate aceste acestea, Robert aplică legea indiferent de marca autoturismului, de hainele "dolce&banana" sau de ceasul "de aur" de la mâna şoferului", au povestit poliţistii de la Sindicatul Europol.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt