Cum au ajuns containerele cea mai „fierbinte” marfă a planetei. Criza care riscă să creeze noi blocaje şi să crească preţurile

Cum au ajuns containerele cea mai „fierbinte” marfă a planetei. Criza care riscă să creeze noi blocaje şi să crească preţurile

Pandemia a dus la o criză a containerelor de transport. Companiile care importă sau exportă produse sunt dispuse să plătească şi de 6 ori mai mult pentru închirierea lor, dar nici aşa nu reuşesc tot timpul să le obţină. Chiar dacă au succes, aşteaptă uneori luni întregi să-şi primească mărfurile. Acest lucru riscă să crească preţurile produselor peste tot în lume, potrivit CNN.

Un producător britanic de bomboane, Lavolio, aştepta în iulie 30.000 de cutii de aluminiu care trebuiau să vină din Asia, într-un container de 20 de metri. Nu au ajuns nici acum, iar SJ Hunt, cofondatorul Lavolio, începe să intre în panică.

Cutiile făcute la comandă, în care Lavolio împachetează ciocolată cu fructe, nuci şi jeleu, sunt o parte esenţială a mărcii. Închirierea unui container de transport maritim pentru această rută îi costa de obicei pe Hunt şi partenera sa, Lavinia Davolio, între 1.500 şi 2.000 de dolari. De data aceasta, au fost nevoiţi să plătească peste 10.000 de dolari - o sumă uriaşă cheltuită pentru un container care nici nu a ajuns încă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt